Programez prin CIEL salarii in Cloud - Ralu Story

Noutăți

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Programez prin CIEL salarii in Cloud

Fotografia postată de CIEL Romania.

Cele mai frumoase lucruri în viață se reduc sub o formă sau alta la o sumă de bani, de care avem nevoie. Vacanțele, cadourile, darul de nuntă, lucrurile achiziționate, cursurile sunt plătite cu o sumă de bani. În același timp, banii sunt doar un instrument prin care putem să cumpărăm cele mai frumoase momente. Deși, se spune că timpul este cel mai efemer moment, ce încearcă să le risipească. Asta în timp ce, locul de muncă ne suprasolicită și trebuie să bifăm toate taskurile.

Trăind într-o eră în care timpul se scurge atât de repede, asemenea unei clepsidre care așteaptă să așterne tot nisipul, nu degeaba se spune că  „timpul este cel mai groaznic lucru, deoarece este ireversibil. Nu-l putem derula, pentru a ne revedea copilul la prima lui reușită, atunci când trebuie să mergem la spital cu un părinte sau mai bine spus să fim alături de cei dragi.

Toate acestea sunt doar niște momente în viața, așa cum avem mai multe roluri de la fiică, mamă, soție, angajată(în cazul meu) sau soț, fiu, angajator, angajat și în toate aceste situații este important să fim profesioniști și să ne implicăm ca să ne putem aștepta la rezultate. Știu foarte bine că la sfârșitul lunii trag linie și urmăresc evoluția echipei, reprezentată de angajați. Care la rândul lor au așteptări și își doresc să fie promovați, să câștige bani și să aibă timp. Toate aceste elemente ce ne fac fericiți. De aceea, cred cu tărie faptul că platforma salarii  este mult mai simplu de completat într-un timp mai scurt.


Programez CIEL salarii in Cloud  pentru a ține evidența mai ușor și de a accesa de oriunde aceste informații. Asta în timp ce ne plătim facturile, ne ocupăm de salarizare sau de notele contabile. Evidența pontajelor constă într-un număr mare de angajați care au muncit într-o lună și trebuie să fie pontați până la ziua salariului.

Atunci când economisim timp, ne gândim cum putem să fim eficienți în toate sectoarele vieții și să primim rezultatele pe măsura activității noastre. Am vorbit despre timp, bani și nu am uitat că cel mai așteptat moment al lunii, când zic așteptat așa cu sufletul la gură, este acela când primim salariul, care ne ajută să ne îndeplinim visele. De aceea, banii trebuie să circule constant, pentru a avea un progres.

La modă este omul util” care oferă atât de multe informații corecte, actualizate și importante. În căutarea oamenilor potriviți îi găsim pe cei bine instruiți care știu cum să se uziteze de salarii web, de platforme, de calcule, de programe.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Post Top Ad

Responsive Ads Here