Ads 468x60px

joi, 13 octombrie 2016

13 idei, 13 dorințe, 13 ediții cu SuperBloggerii care o mină cu vise

  
Dragilor,
Întârziată cum mă știți, am hotărât să particip și în această ediție la SuuuuperBlog. Așa cum v-am obișnuit cu postările despre această competiție, vă invit să vă alăturați competiției și să descoperiți oameni noi, povești frumoase, bloggeri cu perspective mărețe și să vă redescoperiți, într-o versiune mai bună.


SuperBlog este o școală, în care înveți cum să fii mai atent la articolele pe care le publici, pentru că detaliile fac de cele mai multe ori diferența. Primul articol scris, a fost despre educație, cred că nimic nu este întâmplător, SuperBlog a contribuit la bloggerița Ralucica de azi. În această competiție, mi-am testat abilitățile, am progresat și am încercat să scriu cu mai multă emoție, despre mine și despre trăirile mele cu privire la brandurile prezentate. Blogul meu este despre mine, la relativ și la superlativ și despre evoluția mea.
A photo posted by Ralu Story (@ralustory) on

SuperBlog este o comunitate, alături de care ai vrea să-ți petreci mai mult timp. Am întâlnit mulți bloggeri cu perspective mărețe și am legat prietenii frumoase. Cred că această competiție a reușit să îmbine relațiile sociale și să le mute din online în offline. Gala și petrecerea sunt elementele perfecte de networking, de schimbare a cărților de vizită, de socializare, de proiecte noi și de colaborări pe termen mediu sau lung.



SuperBlog este o mină cu vise frumoase, acțiuni, proiecte și multe articole care roiesc în jurul lor. Am întâlnit foarte mulți bloggeri talentați care au reușit să se remarce prin articolele creative scrise pentru diverși sponsori. Am spus mină, deoarece cred că fiecare blogger caută să câștige râvnitul trofeu, premiile și să cunoască povești interesante de viață, care ne servesc drept lecții.


13 idei, 13 dorințe și 13 ediții cu SuperBloggerii care au o mină cu vise ce se concretizează cu pași mici, încet și sigur. Vă doresc un an inspirat și sper să vă alăturați acestei comunități, să vă testați limitele, creativitatea.


marți, 11 octombrie 2016

Acasă e acolo unde îmi aud prenumele ca un ecou din bucătăria mea cu stona




Acasă e acolo unde îmi aud prenumele Raluuuu, spus din tot sufletul, ca un ecou din bucătăria mea cu stona. Deschid ușa și cu emoție aud glasul blând al mamei mele: ”să știi că mi-a fost dor de tine”. După o zi încărcată, de la doctori, facultate la plătitul facturilor, un zâmbet cald mă întâmpină cu sufletul la gură să o ajut la treabă și să-mi povestească cum se mai simte.

Mă așteaptă cu brațele deschise, se bucură pentru reușitele mele și îmi dă sfaturi, pentru că de fiecare dată se poate mai bine. Cred că nicăieri nu e mai bine ca acasă, așa că am acceptat provocarea de la stona.ro cu ocazia lansării în online.

Ajunsă acasă, îmi place să-mi împart timpul între activitățile din bucătărie și cele din camera mea, încercând să mai fac câte o modificare prin casă. Reușesc de cele mai multe ori să-mi zgârii blatul de pe masă, în timp ce mai îmi tai degetele în râșniță, în legumele pentru mâncare și în carnea pregătită pentru a sfârâi în tigaie.



A photo posted by calatorpeplairomanesc (@calatorpeplairomanesc) on

Ador mâncarea gătită, pentru că mi se pare că este mai gustoasă și mai sănătoasă. Motiv pentru care mai fac câte o nefăcută, tind să cred că nu am două mâini pe stânga în bucătărie, dar e mami alături să mă îndrume în această taină a gătitului. Încercând să aflu mai multe informații despre blatul mesei, ca să fie mai ușor de curățat, am aflat că ”Stona este divizia de retail a Algabeth Stone Group, o companie ce comercializează piatră naturală” primul gând a fost acela de a verifica dacă are și marmură. Am văzut în mai multe reviste de specialitate că blatul din marmură este unul potrivit, are un aspect plăcut, deci pot să renunț la mușama.
Marmura – Piatra care a strălucit de-a lungul secolelor
Pe lângă această activitate de a redecora bucătăria, a tăia legumele, îmi place să scriu articole și să citesc cărți. Acasă este acolo unde eu mă simt confortabil, încercând să-mi fac munca mai ușoară prin diverse aparate pentru gătit, zâmbesc, râd, plâng, cobor și mă ridic cu speranță că o să fie mai bine și cum poate să fie altfel, atunci când mereu mă așteaptă cineva ACASĂ.

Dacă vreți să vă redecorați casa sau să vă faceți o idee despre produsele din piatră naturală, vă puteți delecta  și puteți afla mai multe informații la Zilele Porților Deschise pe 13, 14, 15. Nu-l ratați și pe Lorand Soares Szasz, invitatul special care vă poate da sfaturi despre dezvoltarea unei afaceri. 

luni, 3 octombrie 2016

Webstock 2016 și avalanșa de povești motivaționale

              


Webstock 2016 și avalanșa de povești motivaționale. Totul începe cu o poveste, în spatele brandurilor se află materializarea unui vis. Visul în care un om crede și încearcă treptat să-l transforme într-un brand. Webstockul este o comunitatea în care se întâlnesc veteranii din online, pentru a le da ponturi despre blogging, vlogging și cum pot să obțină contracte cu diferite agenții de publicitate(indirect) și cu brandurile(direct). Dar, mai bine să spun ce ai ratat dacă nu ai venit la eveniment.


Conferința a avut loc la JW Marriot. Am ajuns la timp, după ce am mers cu metroul 17 minute până la stația Izvor, respectiv 20 de minute până să ajung la hotel. Curioasă să aflu ce aduce nou webstock 2016, față de cel din 2015, ei bine cred că motto-ul potrivit ar fi: SCRIE MULT, DESCOPERĂ ȘI CREȘTE. Accentul să fie pus, atât pe calitate, cât și pe cantitatea articolelor sau ale materialelor video. Conținutul să fie cât mai original, pentru ca fiecare blogger sau vlogger să-și pună amprenta.

Ajunsă la locație, m-am înscris pentru a primi badge-ul și kitul de participant de la Vodafone. Am partikipat la o conferința interesantă care a moderată în prima parte de MY STORY de către Cristina Bazavan, care a prezentat într-un mod interactiv invitații, încercând să-i ajute să-și depășească emoțiile.



În  prima parte, am ascultat:

  1. povestea violonistului Alexandru Tomescu, pasionat de muzică și de armoniile acesteia. A susținut faptul că ”lumea creată de muzică este un fragilă”, cred cu tărie că așa este și viața unui artist, fragilă, sensibilă. Omul cu vioara s-a implicat și în acțiuni sociale.
  2. povestea polițistului și autorului Marian Godină, cel care a scris două cărți și care a schimbat percepția despre Poliția din Brașov, câștigând simpatia mai multor oameni.
  3. povestea jurnalistei Paula Herlo, care a prezentat mai multe campanii sociale în care s-a implicat cu emoție. Interesant a fost modul în care a început povestea ei, cu bunica care o credea o artistă, cred că este un om care dă viață poveștilor și creează un impact.
  4. povestea fotografului Sorin Onișor, care a arătat o serie de fotografii artistice realizate în natură. De la meseria de profesor de istorie, la fotograf care o să fac istorie nu e cale lungă.


În pauzele de networking, am participat la mai multe activări și am câștigat o carte interesantă și persiflatoare, dar o să fac o recenzie detaliată. M-am revăzut cu bloggeri mei dragi, de care îmi era tare dor. Evenimentele de acest gen, reunesc bloggeri din fiecare colț al plaiului românesc.


Deliciul evenimentului a fost prezentarea parteneriatului dintre Vodafone(partener cu tradiție pentru evenimentul Webstock) și Netflix. De asemenea,  Ravinder Takkar a atins un subiect interesant de creștere al numărului de utilizator internet și o scădere al celor care se uită la TV.


Din cele trei sesiuni Blogging, Social Media și Online, am ales să aflu mai multe detalii și să primesc mai multe ponturi despre cum să-ți crești vizibilitatea, să-ți optimizezi pagina și de ce trebuie să țin cont atunci când încep să fac un vlog.

În prima parte a conferinței, bloggingul a fost dezbătut de larg:
  1.  din punct de vedere al conținutului de către Vali Petcu, zis Zoso, care a prezentat greșelile începătorilor, de la conținutul ales, la aranjarea paginii, ordonarea comentariilor, ritmul anunțat al articolelor și dezvoltarea unui subiect pe larg. Un alt aspect interesant este conținutul popular, citit pe un blog, cele mai importante subiecte sunt despre dezvoltare personală, sănătate și igienă personală.
  2.  al vizibilității și cum poți ajunge la agenții și la branduri prezentat de către Radu Dumitru, cu blogul nwradu, care a vorbit despre statisticile de pe blog.
  3. al legalității, de către  Luiza Daneliuc, de la Smart Tax Advisor, care a vorbit despre PFA, SRL, drepturi de autor și veniturile în sistem barter. De aici puteți descărca ghidul util pentru bloggeri, pe care îl studiez și eu, pentru a lua o decizie.



A doua partea a sesiunii de Blogging, au fost expuse poveștile vloggerilor de succes, moderată de către Florin Grozea, fondatorul Hit Yourself Consulting:

  1. Matei Dima, de la BRomania, care a povestit despre popularitatea lui de pe facebook. 
  2. Bianca Adam, cunoscută drept Tequila a vorbit despre popularitatea de pe youtube.
  3. Costin Cioabă este un vlogger meticulos, care analizează un clip din totate punctele de vedere, de la impactul pe care îl are, la ce generează un clip viral.
  4. Laura Mușuroaea, bloggerița și vloggerița care a testat acest teren sub protecția anonimatului, până când și-a dat seama că mai bine își asumă 
  5. Geanina Staicu Avram, Jamla Cuisine, câștigătoarea ONLINE PERSONALITY OF THE YEAR la Webstock, care a povestit despre pasiunea ei pentru gătit și despre împărțirea sarcinilor în familie. 
Important este să facem ceea ce ne place, să scriem articole mai des, să postăm materiale video mai des, pentru că doar așa putem să evoluăm și să progresăm. ”La început le iese tuturor la fel, adică prost” a susținut Florin Grozea, cel care a încheiat avalanșa de povești motivaționale.

Webstock  este o comunitate interesantă, unde poți să cunoști povești de succes, bloggeri care au ceva de spus și multe aspecte care o să te pună pe gânduri. Informații care te pot ajuta în această carieră, de a scrie povești ce prind contur atât în online, cât și în offline.



duminică, 2 octombrie 2016

Spargerea contului si violarea corespondentei se pedepsesc

                                Meeting, Exchange Of Information, Communication

In ultima perioadă am tot avut probleme cu laptopul, l-am reparat și o parte din toate documentele mele au dispărut, motiv pentru care la un moment dat mă gândesc să iau măsuri în cazul în care apar tot felul de documente personale.

Potrivit articolului 71, "(1) orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private" iar alineatul (2) prevede că nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul sau fără respectarea limitelor prevăzute la articolul 75. Alineatul (3) al articolului 71 stipulează că este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.




Asta am pățit eu, în luna martie, am încercat să contactez personajul în speță și a răspuns o dududie indignată. Nu am înțeles nici acum motivul pentru care a încercat să-mi spargă contul personal de Facebook, deoarece nu conțin mesaje prețioase. În același timp, legea este destul de permisivă cu aceste personaje, fiindcă se pedepsește în Codul Penal privind Violarea secretului corespondenței între câteva luni și trei ani.

Dragi călători pe plai românesc,
Sper să vă luați toate măsurile de siguranță prin generarea unei parole pe telefonul mobil și verificarea tuturor adreselor de IP, indiferent de rețeaua de socializare la care facem referire.





 

Followers

Follow by Email

Trafic ZeList

Traffic blog

Google PageRank Checker Powered by  MyPagerank.Net

Public Domain

Public Domain Mark
This work (Blogger, by Raluca Andreea) is free of known copyright restrictions.

 
Blogger Templates