Bilanțul anului ce a trecut și obiectivele de atins pentru anul în curs


                      A trecut un an anevoios dacă aș putea să spun într-un singur cuvânt ce a reprezentat anul 2014 pentru mine , a fost anul schimbării în bine din toate punctele de vedere. Am învățat să fiu mai optimistă și să mă dedic pentru ceea ce-mi doresc, am avut parte de multe împliniri, am depășit multe obstacole care s-au ivit în calea mea dar nu m-am oprit am continuat să sper, să-mi doresc mai mult și am alimentat dorințele mele pentru a se concretiza. 




Poiectăm deseori sentimentele noastre asupra celorlalți dar și transmitem virtual gândurile ascunse și tot ce ne năpădește. Acest blog a fost creat din dorința de a scrie o poveste, a mea desigur despre brandurile , magazinele care ne apar inopinant pe toate rețelele de socializare precum și pe diferite site-uri create pentru a le promova și a fii evidențiate.



 Cine  poate să promoveze site-urile reale și magazinele de încredere care trimit la timp produsele pe care le achiziționăm decât noi bloggeri care cercetăm piața actuală, descoperim magazinele actuale suntem la curent cu lansările acestora. Totul a început cu o postare prin luna mai în care am redat printr-o poveste cât de benefic poate fii aerul proaspăt de munte precum și mișcarea în aer liber.
                    


Articolul care a fost cel mai vizionat în anul 2014 a fost http://ralustory.blogspot.com/2014/06/vara-asta-cu-tocmairo-vinzi-si-cumperi.html  prin care am prezentat metoda adoptată de către cei de la Tocmai.ro o platformă prin care poți vinde sau cumpăra ceva fără să plătești transportul. Am adus cititorilor mei o informație de care poate uni s-au folosit de aceea cred că lumea blogosferică poate fii una cu titlu informativ deoarece deși poate ne uităm zilnic pe unele site-uri nu băgăm de seamă anunțurile importante, le tratăm cu indiferența fără să realizăm că ne pot ajuta. 



Chiar dacă suntem bombardați zi de zi cu tot felul de informații care mai de care mai prețioase sau unele mai plictisitoare care nu redau noutatea și senzaționalul, cred cu tărie că suntem nerăbdători să vedem spectaculosul acolo unde dăinuie normalul, o fi în gena românilor. Deși suntem aglomerați cu informații de tot felul cred că procesul selectiv sortează în mintea fiecărui om pentru a rămâne ceea ce este important și se pliază cu ceea ce ne place și dorim să aflăm.
                                

 De ce e bine să facem un bilanț a anului ce a trecut ?
                     
Știu poate trec anii fără să-ți dai seama ce ai făcut, fără să pui în bilanț lucrurile frumoase și mai neplăcute care ți s-au întâmplat, însă cred că e bine să faci o comparație între anul ce  a trecut și cel în curs pentru ați atinge obiectivele. 


Fiecare ne-am născut cu o misiune însă pentru a nu mai repeta aceleași greșeli și a face mai mult din punct de vedere profesionale de a ne implica în mai multe proiecte trebuie să facem un bilanț pentru a vedea unde nu a mers, unde am clacat și unde putem să construim mai multe lucruri frumoase din idei. 


Am câștigat un premiu prin promovarea concertului ce s-a ținut la Teatrul Național din Cluj, cu un decor impresionant pe acorduri lirice am ajuns să descopăr o altă lume interesantă, merită să vizitezi acest teatru deoarece are o arhitectură ce numai în filme am mai revăzut, trebuie să recunosc că avem o țară frumoasă însă trebuie să o descoperim. Ar mai fii niște premii care le-am câștigat însă cel mai important v-am câștigat respectul vostru dragi cititori.



          
Anul 2014 a fost un an destul de interesant, anul în care mi-ai descoperit mai vechea mea pasiune de a scrie, de a reda povești și de a afla noutăți, e drept că în ultima perioadă multe magazine sau mutat în online și multe firme de la design, la mobilier sau parfumuri, bijuterii tot ce vrei găsești aici pe internet. Însă pentru a te obișnui cu noile achiziții ale acestor firme este important să vezi și părerea celorlalți deoarece la tot pasul găsești oameni neserioși, țeparii care îți retrag banii și se fac dispăruți înainte să cumperi ceva. 


Am învățat să cercetez mai mult, mi-am antrenat spiritul analitic de a vedea lucrurile dincolo de decor pentru a vedea realitatea și de a cumpăra produse, rezerva vacanțe din online cu încredere pentru a elimina mesajele precum și firmele care nu își au locul, de a distruge bariera între client și firmă.
                   


Anul 2015 va fi un an în care voi face o analiză mai amănunțită a pieței, a produselor care se află, a celor mai vizualizate site-uri și de a reda realități din zilele noastre pe care le vedem fiecare dintre noi dar nu le băgăm de seamă.  Totul vi se datorează și vouă dragilor pentru că mi-ați fost loiali, mi-ați alimenta mereu dorința de a scrie, curiozitatea de a căuta și de a reda povești cu un conținut și o formă bine definită. 


Vă mulțumesc pentru că ați fost alături de mine și că am crescut împreună aici pe această platformă blogosferică, vă voi surprinde anul acesta cu un conținut mai bogat și un volum mai mare atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ. Vreau să vă urez un an productiv, să vă împliniți toate dorințele și să nu vă pierdeți speranțele, să munciți și să  luptați pentru ceea ce vă doriți cu adevărat. 



Vă aștept aici pe http://ralustory.blogspot.com și în anul 2015 pentru a vă întâmpina așa cum se cuvine cu povești noi culese din toate zonele vă pup și vă îmbrățișez virtual.       

0 Comentarios

Opinia ta este importantă pentru mine. Aici îți poți așterne ideile despre subiectul abordat.

Translate

Follow Me On Instagram